De ce unii copii învață diferit

Unii copii învață repede, alții au nevoie de timp. Unii memorează ușor, alții trebuie să atingă, să simtă, să trăiască experiența pentru a înțelege. Unii se conectează prin cuvinte, alții prin priviri și emoții.

Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), diminețile sau activitățile școlare pot fi dificil de gestionat. Uneori, copilul nu are resursele emoționale sau cognitive necesare pentru a face față grupului, iar comportamentele dificile — țipat, alergat, perturbarea celorlalți — sunt mesaje de frică, suprasolicitare sau nevoie de siguranță, nu încălcări deliberate ale regulilor.

Primul mediu social: familia ca fundament

În familie, copilul are nevoie să fie acceptat în primul rând pentru dificultățile sau diagnosticul său, fără judecată sau comparații.

Această acceptare devine fundamentul prin care copilul poate învăța să interacționeze cu ceilalți și să gestioneze emoțiile în grup. Fără această bază sigură acasă, integrarea în mediul educațional devine și mai provocatoare.

Cum putem sprijini copilul: strategii concrete

Rolul părintelui

Cunoaște-ți copilul – observă ritmul lui, punctele forte, temerile și modul în care învață cel mai bine.

Deși un cadru didactic poate oferi o abordare personalizată, uneori impactul emoțional asupra copilului este prea mare, iar acesta are nevoie de terapie individuală sau alte intervenții specializate înainte de a fi integrat în grup.

Susține alegerea unui mediu educațional potrivit – clase, grupuri sau activități care pot răspunde nevoilor copilului.

Rolul echipei educaționale

Crează un mediu sigur și predictibil – rutine clare, spații de calm, activități structurate.

Oferă o abordare personalizată copilului cu CES, adaptată la resursele și nevoile lui, menținând totodată și atenția și sprijinul pentru ceilalți copii din grup.

Uneori, este foarte greu, aproape imposibil, ca un cadru didactic să mențină singur acest echilibru între nevoile copilului cu CES și ale întregii clase. În astfel de cazuri, este esențială colaborarea cu părinții și specialiștii pentru a găsi soluții personalizate și pentru a proteja binele întregului grup.

Validarea emoțiilor – recunoaștem frica, furia sau tristețea copilului fără judecată.

Învățarea autoreglării – respirație, exerciții senzoriale, mișcare controlată.

Feedback pozitiv și recompense pentru efort, nu doar pentru rezultat.

Colaborare între părinți și echipa interdisciplinară – consistența și sprijinul continuu sunt esențiale.

Fundamentele teoretice ale abordării noastre

Perspectiva sistemică și holistică: copilul nu învață singur. Acceptarea din familie, mediul sigur și relațiile calde cresc motivația, curiozitatea și implicarea.

IFS (Internal Family Systems): copilul are părți curajoase și părți temătoare; recunoașterea și acceptarea ambelor creează echilibru interior.

Cognitiv-comportamentală: succesul pas cu pas, încurajările și recunoașterea efortului construiesc încredere, implicare și motivație autentică.

Concluzie: transformarea prin colaborare

Când familia acceptă copilul și dificultățile sale, părintele cunoaște nevoile copilului, iar echipa educațională oferă sprijin personalizat și echilibrat pentru întreaga clasă, frica scade, motivația crește, iar învățarea devine o experiență plină de sens și bucurie – pentru copilul cu CES și pentru întregul grup.

Ca profesioniști în educație, terapie sau consiliere, avem responsabilitatea de a construi punți între toate aceste sisteme de sprijin. Nu este întotdeauna ușor, dar fiecare pas contează.

Despre autor: Elisabeta Ilie, psiholog-psihoterapeut, coordonator program „Educație Sistemică – Învățare cu sens și motivație”, cu experiență în sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale și a familiilor acestora.

🔗 Vrei să explorezi mai mult?
Programul de Educație Sistemică oferă spații de învățare în care fiecare copil contează.
Descoperă detalii despre modulul 1 și înscrierea aici.